- Ce ai, ţi-e rău?
- Nu.
- Adică? Ce te doare?
- Nu mi-e rău, n-am nici pe dracu' - încerc eu să mă îndepărtez de la subiect.
Şi începe circul. Oamenii îşi trag scaunele mai aproape de mine şi, clip-clip, încep să-şi fluture genele. Suav, extrem de suav. Repede, din ce in ce mai repede.
Mă ia ameţeala, îi ignor, mă întorc cu spatele şi încerc să-mi văd de treburile mele.
Hârşşt, hârşşt, scaunele se mută în sensul acelor de ceasornic, până se stabileşte un nou contact vizual între noi. Clip-clip... clip-clip.
- Whaaaaaaat? V-aţi înscris in clubul rimelaţilor din Constanţa? Vânt puternic, rimelul rezistă?
Clip-clipul se îmbină cu un zâmbet larg, tâmp, aş putea spune.
- Moaaaaai, oi fi gravidoasă. Aaaaww!!!
Sunt gravi... awww. Bueeei, nu-i nimic de genul, staţi calmi. Şu, Şu, la locurile voastre.
Mă ascultă, se întorc şi formează o bisericuţă. Şuşoteli peste şuşoteli. Îmi lungesc gâtul precum un popândău, poate-poate văd ce fac ei acolo. Dau în bobi, ce doamne iartă-mă?
Credeţi că mă mai bagă cineva în seamă? Nee, până atunci am fost interesantă, acum şi-au făcut rost de subiect şi vax cu Lillee. Mai că mă luau cu d'alea: da' tu ce te bagi? Nesimţito.
Mda, oamenii sunt pe cale să joace hora unirii. Îi văd cum le arde sângele, cum li se zbenguie picioarele. Da' de ce s-or bucura? Or fi pus pariuri, mama mă-sii. Or fi văzut afişe cu o Lilloaică burtoasă pe care scria: recompensă.
În fine, măcar am câştigat câteva clipe de răgaz. Le-am aruncat un os, acum il savurează în haită.
Dar mare le va fi dezamăgirea când vor afla diagnosticul real: ceva cheie de whis ( nume codat, mi-e că citeşte taică-miu şi mă ia cu texte de genul: păi bine, tată, să nu aduci tu un păhărel ăluia de te-a crescut? ) peste măsură, tutun, zbucha zbucha în timpane şi o fiere dată peste cap. O seară în discoteică, nimic mai mult.
Fericirea fie cu ei, eu sunt mahmură, bila-mi e în reanimare...
Ştiţi vorba aia, fericirea vine din lucruri mărunte. Cine sunt eu să le stric momentul?
:))
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Ai o părere?